Prestaţii pentru prevenire îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă
Indemnizaţia pentru reducerea timpului de muncã cu o pãtrime din durata normalã de muncã sau indemnizaţia pentru trecerea temporarã în altã muncã, din cauza bolii sau a accidentului, se acordã, pe o duratã de cel mult 90 de zile calendaristice într-un an calendaristic, în una sau mai multe etape.
Cuantumul lunar al acestor indemnizaţii este egal cu diferenţa dintre baza de calcul a indemnizaţiei de asigurãri sociale şi venitul salarial brut realizat de asigurat la noul loc de muncã sau prin reducerea timpului normal de muncã, fãrã a depãşi 25% din baza de calcul.
Indemnizaţia pentru carantinã se acordã asiguraţilor cãrora li se interzice continuarea activitãţilor din cauza unor boli contagioase, pe durata stabilitã în certificatul eliberat de inspectoratul teritorial de sãnãtate publicã.
Cuantumul lunar al indemnizaţiei pentru carantinã reprezintã 75% din baza de calcul (determinatã ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni, pe baza cãrora s-a datorat sau, dupã caz, s-a achitat contribuţia individualã de asigurãri sociale în lunile respective).
Asiguraţii aflaţi în incapacitate temporarã de muncã pe o perioadã mai mare de 90 zile, precum şi pensionarii de invaliditate pot beneficia de tratament balnear şi reabilitare profesionalã, în conformitate cu prevederile programului individual de recuperare stabilit de medicul expert al asigurãrilor sociale. Durata tratamentului balnear este de 15 – 21 zile şi se stabileşte de medicul expert al asigurãrilor sociale, în funcţie de tipul afecţiunii şi de natura tratamentului. Contravaloarea biletelor pentru tratament balnear se suportã integral din bugetul asigurãrilor sociale de stat.